Titlul și durata proiectului:

Proiectul „Modernizarea modalităților de culegere, evaluare, analizare și raportare a datelor din Registrul Agricol Național prin utilizarea tehnologiei informației” – RAN a fost implementat în două faze, după cum urmează:
· Faza I, prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (2007-2013), operațiunea 3.2.1, apel 5, perioada de implementare: 30.01.2014 – 31.12.2015.
· Faza II, prin Programul Operațional Competitivitate (2014-2020) operațiunea 2.3.1, perioada de implementare: 07.10.2016 – 16.02.2017.

Titlul contractului de implementare a sistemului informatic:

“Servicii de consultanță pentru pregătirea și managementul proiectului, precum și achiziția infrastructurii hardware și software necesare pentru realizarea proiectului, respectiv a serviciilor de dezvoltare și implementare a Sistemului Informatic de culegere, evaluare, analizare și raportare a datelor din Registrul Agricol Național (analiza cerințelor, proiectare, implementare, testare sistem informatic, inclusiv portal web, precum și instruirea personalului care va utiliza produsele software implementate și a celui care va asigura mentenanța sistemului informatic integrat dezvoltat)”

Beneficiarul Proiectului:

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Fonduri:

FAZA I - Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, 2007-2013, operațiunea 3.2.1, apel 5
FAZA II - Programul Operațional Competitivitate, 2014-2020, operaţiunea 2.3.1
Valoarea proiectului RAN - Faza I + Faza II
RAN I Valoarea totala a proiectului Valoarea totala eligibila a proiectului Valoarea eligibila nerambursabila acordata din FEDR Valoarea eligibila nerambursabila acordata din bugetul national Co-finantarea eligibila a Beneficiarului Valoarea neeligibila a proiectului
14.753.159,00 14.596.551,15 11.832.393,27 2.475.216,49 288.941,40 156.607,85
RAN II Valoare totala Valoarea totala eligibila inclusiv TVA Valoarea eligibila nerambursabila  din FEDR/FC/FSE/ILMT inclusiv TVA aferent Valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national inclusiv TVA Valoarea co-finantarii eligibile a Beneficiarului inclusiv TVA Valoarea neeligibila inclusiv TVA
19.793.396,80 19.793.300,02 16.360.009,22 3.037.424,80 395.866,00 96,78

 

Este un sistem informatic care permite instituţiilor (Ministerului Agriculturii, ANSVSA, ANAF, INS, MDRAP, ANCPI, APIA) obţinerea în timp real (pe măsura colectării) a datelor centralizatoare din Registrul Agricol Național (RAN) și utilizarea acestor date în activitatea proprie.

In secțiunea alocată GOSPODARILOR, sistemul RAN permite cetăţenilor consultarea online a datelor referitoare la gospodăriile proprii (sau pentru care sunt reprezentanți legali), cu vizualizarea datelor în mod geospaţial acolo unde exista informaţie geospaţială, semnalarea de situaţii neconforme, consultarea de statistici de interes public.

In secțiunea alocată UAT-urilor, sistemul RAN permite acestora transmiterea automată sau încărcarea manuală a datelor din registrul agricol local, primirea și gestionarea cererilor de modificare de la cetăţeni precum şi consultarea datelor din registrul propriu.

La nivel de INSTITUTIE, permite ANCPI realizarea de corelări de date şi comunicarea acestora către instituţii, precum şi administrarea sistemului.

Acest sistem va fi unul central, care conectează aceste sisteme disparate prin interfeţe standard în vederea consolidării datelor din registrele agricole locale într-un Registru Agricol Naţional (RAN) şi corelării acestora cu date obţinute de la alte instituţii sau din alte sisteme ale ANCPI. Acesta va uniformiza modul de gestionare a registrului agricol. Astfel, sistemul RAN va expune interfeţe grafice (portal) pentru transmitere şi consultare date din registrul naţional utilizatorilor umani, precum şi interfeţe standard (bazate pe servicii web şi upload de fişiere XML) în scopul transmiterii de date primare.

În concluzie RAN:

  •  Va creşte vizibilitatea efortului de colectare a informaţiilor agricole

  •  Va permite comunicarea şi verificarea informaţiilor cu evidenţele centrale

  •  Va transfera responsabilitatea colectării informaţiilor agricole de la nivel central la nivel local